Asociația de Educație Prenatală

Fumatul preconcepțional și prenatal; efecte!

O întrebare către viitoarele mame care nu renunță la fumat:

Dacă cineva te-ar întreba: ”Dorești un copil care să dezvolte tulburări emoționale, deficit de atenție, tulburări ale somnului, dificultăți respiratorii, risc de boli metabolice, dependență de nicotină și predispoziția la alte probleme de sănătate pe care le vei descoperi pe parcurs?”

TU ce ai răspunde? Ai spune DA? Fiindcă numai în aceste condiții poți continua să fumezi….

Articolul de față îți aduce niște argumente științifice care să te ajute să înțelegi faptul că prin comportamentul tău afectezi organismul copilului și îl încarci cu niște riscuri greu de acceptat. Este decizia ta. Citește te rog până la capăt, ca să fii în cunoștință de cauză.

  1. Studii efectuate în 2014 (1,2) subliniază afectarea dezvoltării creierului bebelușului prenatal de către fumatul practicat de mamă. Astfel, nicotina inhalată și transmisă prin bariera feto-placentară influențează la copil formarea sistemului de neuromediatori care transmit mesajele în creier, favorizînd apariția sindromului ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) la copil, care nu se mai poate concentra suficient asupra unui anumit subiect și asupra unei anumite acțiuni.
  1. Un alt studiu (3, 4), derulat tot în 2014, reflectă o legătură statistic semnificativă între fumatul mamei în perioada prenatală și riscul ca viitorul copil (în special dacă e fetiță) să dezvolte un comportament agresiv.
  1. Se pare că anul 2014 a fost important pentru studiile privind efectul fumatului în perioada prenatală; un alt studiu (4) important pentru viitoarele mame fumătoare care se gândesc că vor ajunge vreodată bunice! Acest studiu reflectă impactul nicotinei în timpul sarcinii asupra mediului hormonal în care se dezvoltă copilul, cu afectarea sănătății reproducerii. Astfel, viitorii adulți a căror mamă a fumat în timpul sarcinii riscă o scădere a fecundității, a capacității de a face la rândul lor copii.
  1. La vârsta de 10 ani, copii proveniți din mame care au fumat mai mult de 10 țigări pe zi în timpul sarcinii au prezentat, conform raportului profesorilor, impulsivitate în clasă și scăderea capacității de concentrare (studiu efectuat în Canada pe 2120 copii) (6)

Performanțele școlare pot diminua ca o consecință a expunerii prenatale la tutun; un studiu efectuat pe 5119 copii (Avon, Anglia) a sublinat dificultăți de citire și de pronunție a cuvintelor la copiii expuși prenatal (7)

  1. Dacă viitoarele mamele fumează începând cu 2 țigări/zi, studiile demonstrează că apare riscul ca viitorul copil să prezinte o greutate mică la naștere și un deficit de dezvoltare care se poate menține pe parcursul întregii sale vieți. Cu cât expunerea la nicotină este mai mare, cu atât afectarea este mai semnificativă. Ce atrage după sine o greutate mică la naștere? Oamenii de știință au demonstrat recent, prin tehnici de imagistică cerebrală, (9) legătura directă dintre creșterea prenatală a creierului și greutatea la naștere – pe de o parte – și gradul de maturare cerebrală și structura anatomică a creierului la vârsta adolescenței – pe de alta.

Astfel, studiile au evidențiat faptul că o greutate mică la naștere este corelată statistic semnificativ cu o afectare a coeficientului de inteligență (IQ) și a structurii cortexului, constatate cel puțin până în perioada adolescenței târzii.

Referințe bibliografice

  1. Tiesler CM, Heinrich J., Prenatal nicotine exposure and child behavioural problems

Eur Child Adolesc Psychiatry. 2014 Oct;23(10):913-29.

  1. Zhu JL, Olsen J, Liew Z, Li J, Niclasen J, Obel C. Parental smoking during pregnancy and ADHD in children: the Danish national birth cohort, Pediatrics. 2014 Aug;134(2
  2. Petkovsek MA, Boutwell BB, Beaver KM, Barnes JC., Prenatal smoking and genetic risk: examining the childhood origins of externalizing behavioral problems, Soc Sci Med. 2014 Jun;111:17-24.
  3. Yochum C, Doherty-Lyon S, Hoffman C, Hossain MM, Zelikoff JT, Richardson JR. , Prenatal cigarette smoke exposure causes hyperactivity and aggressive behavior: role of altered catecholamines and BDNF.; Exp Neurol. 2014 Apr;254:145-52.
  4. Håkonsen LB, Ernst A, Ramlau-Hansen CH. Maternal cigarette smoking during pregnancy and reproductive health in children: a review of epidemiological studies.Asian J Androl. 2014 Jan-Feb;16(1):39-49.
  5. Fitzpatrick C, Barnett TA, Pagani LS., Parental bad habits breed bad behaviors in youth: exposure to gestational smoke and child impulsivity, nt J Psychophysiol. 2014 Jul;93(1):17-21.
  6. Cho K, Frijters JC, Zhang H, Miller LL, Gruen JR. Prenatal exposure to nicotine and impaired reading performance; J Pediatr. 2013 Apr;162(4):713-718.e2. doi: 10.1016/j.jpeds.2012.09.041. Epub 2012 Nov 2.
  7. Koch S, Vilser C, Groß W, Schleußner EZ Geburtshilfe Neonatol. Smoking during pregnancy: risk for intrauterine growth retardation and persisting microsomia 2012 Apr;216(2):77-81.
  8. Raznahan, A,. Greenstein Deanna, Raitano Lee Nancy, Clasen, Liv S. Giedd, JN Prenatal growth in humans and postnatal brain maturation into late adolescence, Child Psychiatry Branch, National Institute of Mental Health, National Institutes of Health, Bethesda, MD, 20892, Edited by Pasko Rakic, Yale University, New Haven, CT, 2012
  9. Rydell M, Cnattingius S, Granath F, Magnusson C, Galanti MR; Prenatal exposure to tobacco and future nicotine dependence: population-based cohort study Br J Psychiatry. 2012 Mar;200(3):202-9.
  10. Lamy S, Laqueille X2, Thibaut F; Consequences of tobacco, cocaine and cannabis consumption during pregnancy on the pregnancy itself, on the newborn and on child development: A review; Encephale. 2014 Oct 28.]
Exit mobile version